GRAFICA TÂNĂRĂ
Anunț deschidere concurs de proiecte Neo Studio, 2019
GRAFICA TÂNĂRĂ
Supermarketul de ARTĂ
Concurs de proiecte 2019
Deadline aplicații: 26 iunie (TERMENUL A FOST PRELUNGIT PANA PE 29 IUNIE)
Deadline predare lucrări: 28 iunie
Expoziție: 3 iulie – 31 august
Galeria Galateca și Asociația Neo Art România organizează și în 2019 proiectul GRAFICA TÂNĂRĂ, ediția a doua, dedicat tinerilor artiști şi realizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Grafică București și Universitatea de Arte București.
În acest an GRAFICA TÂNĂRĂ are ca subtitlu Supermarketul de ARTĂ şi are ca scop promovarea tinerilor artişti pe piața de artă.
Galeria Galateca organizează proiectul GRAFICA TÂNĂRĂ. Supermarketul de ARTĂ, în două etape:
- depunerea aplicațiilor în cadrul concursului de proiecte, on-line, până la data de 29 iunie 2019.
- predarea lucrărilor - artiștii selectați vor aduce lucrările la galerie până pe data de 2 iulie orele 20:00
Evenimentul expozițional, GRAFICA TÂNĂRĂ. Supermarketul de ARTĂ, se va desfășura în perioada 3 iulie- 31 august și își propune susținerea și promovarea proiectelor de artă vizuală ale tinerilor artiști (până în 40 de ani), membrii stagiari ai UAP și absolvenți ai institutelor de artă în demersul lor artistic și în procesul de integrare în arta contemporană românească. De asemenea, în cadrul parteneriatului strategic, tradițional, cu Universitatea de Arte București, programul vizează mai buna integrare a absolvenților de licență în circuitul artei contemporane naționale.
Regulamentul și fișa de înscriere se regăsesc atașat, precum și pe: www.galateca.ro, www.neoartromania.roși www.uap.ro.
Coordonatori: Anca Boeriu și Andreea Sandu.
Regulament concurs de proiecte GRAFICA TÂNĂRĂ. Supermarketul de ARTĂ 2019
Artiștii interesați trebuie să trimită toate documentele de mai jos, pe adresa de
e-mail contact@neoartromania.ro, până la data de 26 iulie, ora 24.00, cu mențiunea “Grafica Tânără”.
Documentul trimis trebuie să cuprindă:
- fișa de înscriere
- un portofoliu cu 7-10 imagini fotografice după lucrări realizate în ultimii 5 ani însoțite de toate datele tehnice: titlu, tehnică, dimensiune, anul execuției. Lucrări trebuie să existe fizic, să fie în posesia artistului, să nu facă parte din colecții private și să fie disponibile pentru vânzare.
Sunt admise tehnicile grafice pe suport de hârtie, desen, gravură, print, acuarelă, tehnică mixtă, ilustrație, bandă desenată, film de animație, proiect multimedia.
Rezultatul selecției va fi anunțat pană pe data de 28 iunie.
Artiștii selectați trebuie să aducă lucrările la Galeria Galateca, adresa strada C. A. Rosetti, nr. 2-4 București, până pe data de 2 iulie, orele 20:00.
Galeria Galateca oferă două premii sub forma organizării de expoziții personale în spațiul CAMERĂ DE AUTOR pentru doi tineri selectați de juriu.
Artiștii prezenți în expoziție vor intra în baza de date a galeriei și vor participa la evenimentele viitoare organizate de Galeria Galateca.
Juriul va fi compus dintr-un reprezentant al Galeriei Galateca, un reprezentant al Filialei Grafică București și un reprezentant al Universității Naționale de Arte din București..
Organizatorii vor ține legătura cu participanții pentru a asigura bună desfășurare a proiectului.