Street Delivery la Bucuresti, Timisoara si Iasi
Intre 14 şi 16 iunie 2013, Fundatia Cartureşti şi Ordinul Arhitectilor din Romania organizeaza in Bucureşti, Timişoara şi Iaşi o noua editie Street Delivery, eveniment-manifest de urbanism, arhitectura şi arte care işi propune recuperarea peisajului urban de catre pietoni şi comunitate. Deşi a acordat in fiecare an o atentie deosebita responsabilitatii sociale, Street Delivery se supune anul acesta analizei Societal, primind marca de Eveniment Responsabil pentru respectarea indicatorilor din patru domenii: protectia mediului, dezvoltarea sociala, dezvoltarea economica şi buna guvernanta.
Doua milioane și jumatate de mașini circula zilnic printr-un București sufocat. Asta inseamna 16 mașini pe fiecare spatiu de parcare. Sistemul auto ne ia strada de sub picioare și ne-o vinde inapoi cu pretul petrolului. Strada mai exista doar in vederea ajungerii la altceva: la job, la shopping, la benzinarie. Nu mai e loc sa zabovești sau sa te plimbi, sa te intalnești sau sa te joci. Impotriva tendintei generalizate in Romania, Street Delivery inchide strazile pentru mașini și le deschide pentru oameni, transformand carosabilul in spatiu de promenada pentru pietoni, bicicliști și cetateni care iși iubesc orașul. Recupereaza-ti spatiul public!
Bucureştiul se plaseaza pe locul 2 in topul celor mai poluate capitale europene, dupa Sofia, cu de 3 ori mai multe noxe decat limita impusa de UE (cf. Ecopolis). Spatiul verde pe cap de locuitor e de 23 mp, cu mult in urma unor oraşe ca Viena (120 mp) sau Helsinki (100 mp). Chiar și așa, cifrele sunt umflate, incluzand cimitirele şi padurile din apropiere. Peisajul urban s-a deteriorat şi s-a instrainat de cetateni, devenind rezultatul exclusiv al unor proiecte oficiale şi al interventiei dezvoltatorilor imobiliari, derulate in absenta unui dialog real şi al implicarii entitatilor care pot negocia armonizarea ambientala şi dreptul comunitatii de a influenta calitatea spatiului public.„Nu am pornit, cum se intampla de obicei, de la o comanda publica, ci de la initiativa particulara şi nevoia agregarii vecinatatilor unui cartier. Scopul a fost sa reintregim strada Arthur Verona, traversand Bd. Magheru şi unind Gradina Icoanei de Parcul Cişmigiu printr-o plimbare la pas de 12
minute. Aceasta promenada creeaza un alt gen de relatie decat cele obişnuite cu oraşul, cu casele şi traficul. Descoperi astfel oportunitati şi locuri pe care nici nu-ti poti imagina acum ca pot fi folosite. Exista un beneficiu economic şi de confort urban pe care poti sa-l fructifici cand accepti şi respecti drepturile pietonului şi ale biciclistului.” – Arh. Şerban Sturdza, Preşedintele Fundatiei Pro Patrimonio.
Street Delivery a reprezentat, incepand cu 2006, un cadru in care societatea civila, artişti, arhitecti, muzicieni, locatari pot oferi o alternativa la felul in care este perceputa locuirea oraşului. De-a lungul a trei zile cream o proiectie pozitiva asupra potentialului pe care il are Bucureştiul, ca şi alte oraşe care
se confrunta cu situatii similare. Anul acesta, echipa de organizare a inscris evenimentul in demersul de Responsabilizare Sociala demarat de Societal (retea nationala de ONG-uri) şi, ca urmare a angajamentului sau, editia cu numarul VIII va purta marca Eveniment Responsabil. Aceasta marca a fost creata de catre Societal pentru a oferi recunoaştere organizatorilor de evenimente care işi propun şi reuşesc sa indeplineasca criteriile Responsabilitatii Sociale (grija fata de mediu, echitatea sociala, buna guvernanta) in aceeaşi masura in care ştiu sa-şi delecteze publicul.
„Street Delivery este un exercitiu de bucurie prin buna invecinare” crede arh. Şerban Tiganaş, preşedintele Ordinului Arhitectilor din Romania. “Daca ne referim la acest conflict, la suprapunerea dintre o strada veche, pe care cetateanul putea sa circule intre Gadina Icoanei şi Ateneu, şi acest bulevard, care a insemnat modernizarea Bucureştiului, atunci se poate spune ca proiectul nu este inca terminat. Strada Arthur Verona este o strada ca oricare alta, dar cei care locuiesc sau lucreaza aici – Ordinul Arhitectilor, Cartureşti, TIAB, Biserica Anglicana şi ceilalti care au inteles sa participe – şi-au deschis portile şi au lansat o invitatie la colaborare şi dialog. Cu fiecare editie, Street Delivery işi propune sa rezolve o problema a cartierului, fie ca e vorba de un trotuar care trebuie reparat, de un gard care trebuie refacut, de iluminarea stradala, monumente care trebuie reconditionate sau de piateta din fata bisericii. Sunt lucruri simple, care aduc calitate spatiului urban.”
Apelul de proiecte Street Delivery a adunat in 2013 sute de idei din toata tara in jurul temei „Patrimoniu și arhitectura de calitate”. Persoane fizice, ONG-uri sau institutii au putut inscrie proiectul lor de recuperare a spatiului public pe site-ul www.streetdelivery.ro in șapte sectiuni: 1) Arhitectura, urbanism, design urban, peisagistica; 2) Societate civila, ecologie, mediu; 3) Muzica; 4) Arte vizuale; 5) Film; 6) Teatru, dans, performance; 7) Activitati pentru copii. Circa 300 de proiecte vor revendica strazile in București, Timișoara și, de anul acesta, in Iași.